Moarte, dulce moarte

Cum imaginea unor personalități decedate poate fi manipulată pentru câștiguri mascate. Studii de caz: procurorul Cristian Panait, scriitorul Marin Preda, alpinistul Zsolt Török.

Tipul conținutului©: Analiză

 

Documentarul HBO “Leaving Neverland”, despre un presupus abuz sexual pe care starul pop Michael Jackson l-ar fi comis asupra a doi bărbați când erau copii, a stârnit un val de respingere a vedetei după lansare, la începutul lui 2019. Louis Vuitton, care includea în colecție piese de vestimentație inspirate de star, a renunțat la alăturarea de imagine. Unele radiouri din Noua Zeelandă și Canada au anunțat că retrag melodiile lui Michael Jackson de pe post.

De cealaltă parte, o organizație care apără starul, achitat de aceste acuzații în 2005, a dat drumul unei campanii pe autobuze în Londra, “Faptele nu mint. Oamenii da”, cu haștag-ul “#MJINNOCENT.”

Internauții s-au spart și ei în două tabere.

Fie că e vorba de film, cărți, muzică sau licențiere de brand, numele lui Michael Jackson încă susține o industrie după zece ani de la moartea acestuia. Numai procesul intentat de reprezentanții starului împotriva HBO valorează 100 de milioane de dolari.

Freddie Mercury, vocalistul trupei Queen, este un alt exemplu de brand a cărui poveste vinde și după mai bine de sfert de secol de la dispariție. Publicația Variety scria, în aprilie 2019, că filmul Bohemian Rhapsody a înregistrat încasări de 900 milioane de dolari la nivel global (la un buget de producție de 50 mil. dolari). Iar despre Mary Austin, logodnica lui Mercury, și moștenitoare a starului Queen, presa tabloidă britanică estima că ar fi avut câștiguri de 40 mil. lire sterline de pe urma filmului (cifră neoficială).

Administrarea imaginii cuiva după moarte nu este o invenție recentă. În Occident funcționează ca o industrie, aducându-le moștenitorilor profituri dulci.

Cultură mică, oportunism mare

Într-o economie marginală precum a României, cu un capitalism încă sălbatic, cultura protejării imaginii proprii cu ajutorul legii și a specialiștilor probabil că înregistrează mai degrabă carențe decât povești de succes. Iar dacă situația stă invers, atunci acestea nu sunt vizibile în media – motiv pentru care vă rog să priviți cu rezervă afirmația mea.

Însă ce mă împinge să constat acest lucru? În primul rând, miza. Sumele care se învârt în România sunt infime comparativ cu brandurile cu valoare economică la nivel global, precum cele invocate la începutul articolului – iar acest lucru este o certitudine.

În al doilea rând, faptele. Există situații în care imaginea unor personalități decedate a fost manipulată pentru interese ascunse. Câștigul poate fi, de la caz la caz, financiar, de notorietate sau de influență.

Mă voi opri la trei exemple din domenii diferite – justiție, literatură, sport –, pe care le-am studiat pentru a-mi ilustra analiza. După care voi explica ce ar putea face moștenitorii în astfel de situații, cu legea în mână, după ce am consultat un specialist.

Să le luăm pe rând.

1. Procurorul Cristian Panait (1973-2002)

Încep cu exemplul din Justiție datorită impactului enorm pe care aceasta îl joacă în societate –  de la protestele de stradă și condamnarea, respectiv albirea anumitor persoane, până la influențarea actului de guvernare și a echilibrului social.

În timpul alegerilor prezidențiale din 2014, între cele două tururi, Tudor Giurgiu, un regizor și antreprenor media controversat din Cluj-Napoca, cu trecut P.N.L.-ist, a prelansat filmul „De ce eu?”, un film finanțat din bani publici* pe tema Justiției, care servea temei de campanie a lui Klaus Iohannis, candidatul P.N.L. Contra-candidatul său din turul al doilea, Victor Ponta (atunci P.S.D.), era favorit în sondaje.

Spun controversat întrucât Tudor și Oana Giurgiu, soția sa, și-au crescut afacerile private prin influență politică, legi cu dedicație și finanțări din bani publici – am demonstrat aici cum.

(Cele mai vizibile afaceri ale familiei Giurgiu sunt Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF, Libra Film Productions, Hai Hui Entertainment).

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat acid, la momentul respectiv, faptul că Tudor Giurgiu a manipulat drama și memoria procurorului Cristian Panait, un personaj-simbol al Justiției din România: „Terasa din film e chiar terasa de pe care s-a aruncat procurorul Cristian Panait. Aşa scrie pe genericul peliculei, fiind totodată asiguraţi că <acest film e dedicat memoriei procurorului Cristian Panait> (1973-2002)”.

Tudor Popescu a numit acest procedeu ca fiind o „manipulare ancoră de real”. „E folosit cu intenţia de a naşte în mintea spectatorului mediu standard un gând mai mult sau mai puţin subconştient: <Păi, dacă terasa e aia adevărată, atunci tot ce-am văzut în film trebuie să fie adevărat>. Şi nu e, începând chiar cu scena terasei.”

Concluzia lui Cristian Tudor Popescu a fost că „De ce eu?” a insultat, „nicidecum cinstit”, memoria procurorului Cristian Panait; filmul „i-a pus în cârcă infracţiuni grave imaginate de scenarist și regizor”.  Alte două persoane apropiate sistemului, consultate în legătură cu portretizarea procurorului Panait în film, au avut opinii similare.

*În noiembrie 2011, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație al Consiliului Național al Cinematografiei (CNC), filmul lui Tudor Giurgiu, produs de Libra Film Productions, afacerea familiei Tudor și Oana Giurgiu, primește finanțare de 760.000 lei. În decembrie 2013, Consiliul de Administrație al CNC mai aprobă, prin altă hotărâre, un „sprijin financiar automat  în sumă de 66.442lei , sprijin ce îi revine regizorului. ” (informații provizorii disponibile la redactarea materialului). CNC este organismul de stat în domeniul cinematografiei.

2. Scriitorul Marin Preda (1922-1980)

Avem de-a face cu același artizan controversat, producătorul și regizorul Tudor Giurgiu, și cu același mecanism de manipulare a adevărului ca în cazul procurorului Panait.

Pe scriitorul Marin Preda, personajul principal din filmul „Moromeții 2”, Tudor Giurgiu a ales să-l portretizeze ca pe un comunist. Promo-ul filmului este cu atât mai dăunător imaginii scriitorului cu cât, prin intermediul rețelelor sociale unde a fost intens promovat, influențează preponderent publicul tânăr, de unde vor proveni viitorii formatori de opinie publică.

Cine nu a citit opera autorului și nu i-a studiat convingerile va rămâne îndoctrinat cu ideea că Preda a fost un comunist pur-sânge. Pe când Marin Preda a scos latura distrugătoare a comunismului în romanele sale.

O altă manipulare a adevărului istoric pe care au făcut-o autorii „Moromeții 2”:  acțiunea filmului se petrece în 1945, dar colectivizarea a venit abia la începutul anilor ’60 în Siliștea-Gumești, județul Teleorman, satul Moromeților. E ca și cum, dacă în anul 2050 ar realiza cineva un film despre mineriada din ’90, regizorul ar fi îndreptățit să plaseze mineriada în 2019, doar ca să-l portretizeze pe Liviu Dragnea într-un fel anume, dorit de regizor.

Respectarea istoriei de către mass-media, aici intrând și cinematografia, ar trebui să fie literă de lege, nu o opțiune regizorală.

O explicație a acestei manipulări poate fi folosirea unor personaje-simbol, cu notorietate, precum Moromeții, în scopuri de propagandă politică (explic aici încrengăturile cu anumite partide, dar și financiare ale lui Tudor și Oana Giurgiu). Ca să ai audiență și impact, adică să influențezi publicul în direcția dorită, dar și pentru profit, e mai ușor să te folosești de un nume cunoscut și autentic, deja validat, decât să construiești un personaj fictiv, de la zero.

Cine ar fi mers la un film intitulat „Ioneștii 2?”

Moromeții – proprietatea intelectuală a lui Marin Preda – vând mai bine, cu siguranță.

3. Alpinistul Zsolt Török (1973-2019)

Voi încheia cu un exemplu proaspăt, al alpinistului Zsolt Török, decedat în luna august 2019 în Munții Făgăraș. Două situații create în jurul imaginii lui Török, imediat după moartea acestuia, au stârnit rumoare în comunitate.

Prima: Radu Albu, fondator al agenției de turism Extreme Expeditions din Cluj-Napoca, a anunțat în presă că, „împreună cu Zsolt Torok și un alt alpinist român” urmau să plece într-o expediție de rută nouă pe muntele Nuptse (7.861m) din Nepal.

Dat fiind decesul lui Török, expediția s-a anulat, iar Albu ar fi decis să urce, în memoria lui Török , un alt munte celebru din Nepal, într-o ascensiune solo, pe forțe proprii.

Persoane din anturajul lui Török cu care am discutat la momentul respectiv susțineau însă că Albu ar fi răspândit o minciună pentru notorietate (importantă pentru atragerea de finanțare), întrucât Zsolt Török și coechipierul acestuia, Romică Popa, nu au avut de gând să urce împreună cu Albu pe Nuptse.

Romică Popa a confirmat, pentru acest articol, că „Albu s-a rugat de Zsolt să meargă și el cu noi, dar eu n-am fost de acord, așa că echipa rămăsese formată din Zsolt și cu mine”.

A doua situație: O asociere explicită cu imaginea lui Zsolt Török, în scopul atragerii de bani, a făcut-o Justin Ionescu, președintele Federației Române de Alpinism și Escaladă (FRAE). Ionescu a anunțat atât pe pagina sa personală de Facebook, cât și a Federației, că „inițiază și va organiza (…) in memoriam Zsolt Török un Stagiu de Escaladă cu Asigurare pe Mobile în Munții Retezat, taxa de participare fiind 500 de lei/persoană”. Obiectivul declarat al finanțării: acordarea unui premiu de excelență Zsolt Török (sursa: site-ul FRAE, respectiv o postare pe pagina de Facebook a Federației în data de 3 septembrie).

Am întrebat-o pe Minerva Vincze, mama unicului fiu al lui Zsolt Török, dacă Justin Ionescu sau Federația au avut acordul ei, în calitate de reprezentant al principalului moștenitor al lui Török, pentru a se folosi de imaginea alpinistului decedat în scopul atragerii de bani. Răspunsul ei a fost „nu”. Consultarea ar fi venit ulterior promovării evenimentului, spune ea.

Lipirea imaginii lui Zsolt Török de FRAE a fost surprinzătoare, dată fiind relația tensionată din trecut a lui Török cu Federația. Două momente au rămas memorabile, și sunt ușor de verificat.

Lipirea imaginii lui Zsolt Török de FRAE a fost surprinzătoare, dată fiind relația tensionată din trecut a lui Török cu Federația. Două momente au rămas memorabile, și sunt ușor de verificat.

Într-o postare publică pe contul său de Facebook, intitulată „Etică, corectitudine și fair-play” din 8 februarie 2018, Zsolt Török critica maniera în care FRAE premiază alpiniștii români. Török, atunci abia întors de pe Cerro Torre (Patagonia), sublinia efortul pe care îl implică o expediție tehnică, neasistată de șerpași, în comparație cu o expediție comercială pe Everest, unde meritul unei ascensiuni este mai degrabă al șerpașilor.

Șerpașii, cei care montează corzile și care preiau enorm din efortul fizic și psihic al alpiniștilor/turiștilor, sunt mai importanți decât oxigenul suplimentar în atingerea unui vârf. De aceea șerpașii sunt considerați doping. Standardele actuale în alpinism exclud folosirea șerpașilor.

Revolta lui Török la adresa Federației era însă veche, o știam chiar din discuțiile cu el din acei ani. În 2013, o echipă condusă de el a atins pe forțe proprii – fără corzi fixe, fără șerpași – vârful Nanga Parbat (8.126m) din Pakistan, ruta Schell, pe fața Rupal. Fața Rupal este rareori folosită de alpiniști din cauza gradului ridicat de dificultate și risc.

Se simțea nedreptățit că Federația, care influențează Ministerul Tineretului și Sportului în alocararea finanțărilor de la Guvern, nu sprijinise proiectul pe Nanga Parbat, pentru că, în acel an, alesese să dea banii unei alte expediții din care a făcut parte însuși președintele Federației, Justin Ionescu.

„Iar nouă ne-au dat câte-o bluză cu mânecă lungă marca Quechua”, își amintește Aurel Sălășan, unul dintre coechipierii lui Zsolt Török în expediția pe Nanga Parbat, intervievat pentru acest articol.

Drumul de la Arad la București – pe care Zsolt Török și Aurel Sălășan și l-au plătit singuri – posibil să fi costat mai mult decât bluza Quechua pe care Federația le-a oferit-o drept recompensă pentru că reușiseră unul dintre cele mai respectate proiecte de alpinism de altitudine din lume.

Este aceeași Federație care acum se bate cu pumnii în piept că-l prețuiește pe Zsolt Török și care a cerut bani, ce ironie, folosindu-se chiar de imaginea alpinistului mort.

***

Dacă nu faci deja parte din comunitatea mea de cititori și consideri util ce scriu, te invit să completezi acest scurt formular. Durează mai puțin de un minut.

Specialist: persoanele decedate au aceleași drepturi la imagine și reputație

Pentru apărarea reputației unei persoane, respectiv pentru monetizarea imaginii acesteia există atât legi, cât și specialiști. Dacă în Occident spețele în domeniu sunt administrate profesionist, în România acestea sunt de cele mai multe ori lăsate la voia întâmplării, spre norocul oportuniștilor.

Ce ar fi util de știut? Avocatul Adriana Minea răspunde unui set de întrebări.

 

– Cum este legiferat dreptul la imagine, reputație și onoare în prezent?

 – Noul Codul civil, în vigoare din 2010, prevede explicit și clar atât dreptul la imagine al unei persoane cât și cel la respectarea deminității sale. Aceasta înseamnă că este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea unor anumite limite. Aceste limite sunt date de alte prevederi legale sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. În exercitarea dreptului la propria imagine, persoana poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau utilizarea unei asemenea reproduceri.

– Cum este definită componenta patrimonială a brandului personal?

– În măsura în care numele ori imaginea ori vocea unei persoane sunt utilizate, fie împreună, fie separat, pentru obținerea unor beneficii materiale sau cel puțin cuantificabile putem vorbi despre o componentă patrimonială a elementelor care fac parte din identitatea sau identificarea unei persoane.

Fiecare dintre aceste elemente pot face obiectul protecției legii drepturilor de autor, ceea ce înseamnă că utilizarea acestora trebuie aprobată de însăși persoana în cauză, fie de o terță persoană care are calitatea de titular al acestor drepturi și care deține aceste drepturi fie în baza unui contract scris, fie au dobândit calitatea de titular prin moștenire de la persoana în cauză.

Întotdeauna când ne referim la imaginea (sau vocea) unei persoane în contextul drepturilor de autor ne referim la o imagine a unei persoane fixate pe un suport, oricare ar fi acesta, spre exemplu fotografii, înregistrări video sau audio-video, desene și alte asemenea.

Numele unei persoane poate fi considerat brand numai în măsura în care este utilizat pentru comercializarea de produse ori servicii, oricare ar fi acestea. Nu este necesară înscrierea numelui la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci pentru ca acest nume să fie/să devină brand, această înscriere oferă însă o protecție specifică celui care obține înscrierea și este în toate cazurile recomandabilă.

– Cine o moștenește când intervine decesul acesteia?

– Drepturile de autor se moștenesc urmând aceleași reguli ca la orice alt bun care se poate transmite prin moștenire, ceea ce înseamnă prin moștenire legală de către membrii familiei sau/și prin testament (dacă există unul). Aceasta înseamnă că de la momentul decesului unei persoane, utilizarea fotografiilor acesteia, a înregistrărilor video sau audio-video cu aceasta, utilizarea numelui sau, mai ales dacă se urmărește obținerea unor beneficii, trebuie facută cu acordul moștenitorilor. Moștenitorii au exact aceleași drepturi ca cel decedat, putând să ceara instanțelor de judecată oprirea utilizării făcută fără autorizație/aprobarea lor și totodata pot cere daune de la cel care a utilizat fără drept.

– În ce condiții poate fi exploatată această componentă patrimonială de brand personal de către terțe persoane, din afara familiei?

– Terțele persoane pot exploata aceste drepturi în baza unei permisiuni date de moștenitori care întotdeauna trebuie să îmbrace forma unui contract scris pentru a proteja în primul rând pe terți. Permisiunea primită spre exemplu la telefon sau printr-un mesaj pe whatsapp ori printr-un e-mail nu este suficientă și poate expune oricând utilizatorul riscului de a fi chemat în judecată.

Nu este necesară obținerea unei aprobări prelabile în cazul în care utilizarea este destinată unui cerc restrâns de persoane sau se utilizează în scop de analiză într-o operă sau utilizarea este facută în mod izolat în publicații, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale sau este vorba despre o utilizare pentru informare și cercetare în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituțiilor publice culturale sau științifice, care funcționează fără scop lucrativ sau în cadrul activităților instituțiilor de învățământ, cu condiția ca atât reprezentarea sau executarea, cât și accesul publicului să fie fără plată.

Fiecare poate verifica simplu și ușor dacă este necesar sau nu să ceară acordul pentru utilizarea celor deja menționate: dacă utilizarea îți aduce ție un avantaj cuantificabil (ca de exemplu plus de bani, plus de imagine, plus de notorietate care la rândul ei îți aduce bani), atunci ai nevoie de aprobare pentru respectiva utilizare.

***

© Acest text este protejat de drepturi de autor și nu poate fi copiat – integral sau parțial – , și nici utilizat în vreun fel fără acordul scris al autorului.

Dacă ești jurnalist/publisher, poți prelua ce îți este util în baza unui acord de licențiere de conținut. Scrie-mi aici: contact@larisaghitulescu.ro

Surse fotografii: Muzeul memorial al lui Marin Preda din Siliștea-Gumești (arhiva personală), Zsolt Török – Facebook,  Adriana Minea

***

Despre autor:

Larisa Ghițulescu este critic de media și analist de falsuri – știri false și făcături, cu background în jurnalismul de afaceri.

  • A lucrat în șapte redacții de presă. Timp de zece ani a făcut teren în jurnalismul de afaceri – Business Media Group, AdMaker, Business Magazin & Ziarul Financiar, NewsIn, Money Express, pe cont propriu.
  • A cumulat șapte ani de experiență în managementul comunicării (organizații publice și private; pe cont propriu). A condus, respectiv construit echipe, alături de care a dezvoltat instrumente proprii de lucru.
  • A instruit studenți la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării – FJSC (Universitatea București) – Tehnici de redactare, Genurile Presei, Dreptul Comunicării.
  • Este licențiată în Jurnalism (FJSC, Universitatea București, 2000) și a absolvit un program de Master în Managementul Instituțiilor Mass-Media (2002).
  • A participat la diverse programe de pregătire și documentare în Republica Moldova, Japonia, Bulgaria, Elveția și Marea Britanie.
  • Urmărește din 2002 industria de media, advertising și afacerile, ca jurnalist specializat. Cercetarea continuă în prezent, prin metode investigative, ca analist cu gândire critică și trainer media specializat în falsuri.
Dacă nu faci deja parte din comunitatea mea de cititori și consideri util ce scriu, te invit să completezi acest scurt formular. Durează mai puțin de un minut.

© 2018 Larisa Ghitulescu.