Dincolo era mai ieftin. Sau cum banii, pacienții și medicii au migrat de la stat către privat, la fel și unele obiceiuri păguboase.

• Experiențele prin care au trecut un pensionar, un adult activ și un bebeluș la diverse clinici private scot la suprafață cutume sistemice: comunicare mincinoasă, prețuri umflate, greșeli, diagnostice suspecte de fals, facturi exorbitante, încasări duble, pacienți secătuiți, legi cu dedicație „și un tupeu fantastic”, cum se exprimă un medic

• „La un spital de stat, la camera de gardă, cu bon fiscal, schimbarea unui plasture costă 4 lei. La Regina Maria – 100 de lei” – pacient de privat, fost jurnalist. Reacția companiei: „Nu am vrea să comparăm prețurile noastre cu prețurile altor clinici”.

• Patru medici de la secția de Terapie Intensivă nou-născuți a unui spital de stat stau ciorchine în jurul unor radiografii pulmonare ale unui bebeluș născut la spital privat. Concluzie la unison: nici vorbă de pneumonie congenitală, cum scrisese spitalul privat în diagnosticul de externare. Să fi falsificat diagnosticul? Sau e lipsă de experiență? E posibil așa ceva? „Eu înțeleg că trebuie să fii profitabil, dar….” – medic specialist

• „Am descoperit că Regina Maria decontase de la Casa de Asigurări 14.990 lei pentru fiica mea, iar pe noi nu ne-au informat. Dimpotrivă, ne-au sunat după câteva luni să ne someze că avem datorii la ei; costurile fuseseră 32.000 de lei, plăteam în rate” – pacientă Regina Maria. Compania se apără: „Nu trebuie cerut acordul pacientului”.

ANUNȚ: Dacă nu faci parte din comunitatea mea de cititori, te invit să te abonezi completând acest formular (durează mai puțin de un minut). Din 2020, analize precum aceasta vor fi distribuite exclusiv către abonați.

 

Tipul conținutului©: Analiză

Înfricoșați de știrile rele care vin de-a valma dinspre unele spitale de stat, influențați de rețelele sociale, alteori îmbătați de reclamele care vând sistemul de sănătate perfect la privat sau, pur și simplu, forțați de împrejurări, tot mai mulți români migrează către clinici private. Să fie raiul aici?

Navigăm într-un mediu informațional în care experiențele negative ale pacienților de privat rareori răzbat prin presă către publicul larg – de aici impresia generală că da, la privat ar putea fi raiul serviciilor de sănătate. Adăugăm forța investitorilor în acest business; lobby-ul și legile care ung expansiunea necontrolată a afacerilor, precum și bugetele de publicitate generoase. Și, astfel, poate pricepem de ce ni se pun atâtea piedici: „nu am loc să vă operez la stat acum”, „nu suntem dotați, mă găsiți la privat”, „nu am timp de dumneavoastră la spital”, „s-a epuziat plafonul de la Casa de Asigurări, așa că va trebui să achitați costurile”, și tot așa.

Am ajuns, pe nesimțite, să ne învârtim captivi într-un carusel multiplu finanțat; manevrele succesive operate pe Codul Fiscal au adus impozite noi pentru sănătate (cum ar fi veniturile din chirii), ajutând sistemul. Astfel, bugetul fondului național de asigurări de sănătate a prevăzut venituri de peste 39 miliarde de lei pe anul 2019, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă un salt semnificativ față de 2014, când bugetul a fost de aproape 23 miliarde de lei. Un plus, așadar, de peste 16 miliarde de lei în cinci ani.

Cumulat cu bugetul Ministerului Sănătății, totalul în 2019 s-a ridicat la 47 miliarde lei, plus 17%, „cel mai ridicat nivel până acum”, potrivit Ziarului Financiar.

Și totuși.

Trei business-uri dintr-o pensie

A. este o pensionară din provincie care, în momentul în care a fost diagnosticată cu cancer la sân, medicul chirurg de la spitalul de stat unde a mers pentru consult a chemat-o la o clinică privată din Dorobanți pentru a o opera, pe motiv că „nu mai are loc la spital”. Cu ceasul ticăind și înfricoșată de acest diagnostic, femeia și-a ras ultimele economii și a cerut ajutorul rudelor pentru luxul de a se opera la privat.

Apoi, pentru consult postoperatoriu, timp de peste cinci ani, pensionara a fost chemată tot la privat, la Medsana, și nu o dată a constatat că prețul care i se comunicase la telefon în momentul programării era altul decât cel încasat la recepție – semnificativ mai mare (de precizat că nu primea alte servicii în plus, doar consultație). Am asistat la situația jenantă în care femeia a scotocit în portofel după alți bani decât pregătise. Fiind în vârstă, singură, și având obediența inoculată de regimul în care s-a format, A. nu numai că nu a reclamat comunicarea mincinoasă, dar teama că ar putea ajunge din nou sub bisturiul sistemului îi închide gura (motiv pentru care nu îi dezvălui numele).

Cel de-al doilea medic care îi monitoriza starea de sănătate, oncolog – altul decât chirurgul adus în discuție mai sus – a plecat între timp de la Spitalul Universitar la unul privat, astfel că A. a fost informată „să îl caute acolo”. Tot contra cost, firește.

Prinsă într-un păienjeniș țesut cu măiestrie, femeia e plimbată de colo-colo, de la un privat la altul; asta după ce o viață întreagă a cotizat, fără întrerupere, la un fond de sănătate public de la care nu a cerut mai nimic cât era în putere.

Diana Marcu, fost jurnalist, are flerul de a depista niște derapaje, care, necorectate, în timp ne vor face să gândim că „așa e normal”.

„La un spital de stat, la camera de gardă, cu bon fiscal, schimbarea unui plasture costă 4 lei. La Regina Maria – 100 de lei”

Pentru cineva ca Diana Marcu, o persoană tânără, activă, educată și cu job, 100 de lei înseamnă un fleac. O ieșire la film la mall, cu popcorn și băutură. Ce are Diana cu adevărat valoros în plus față de părinții și rudele noastre mai în vârstă – cazul pensionarei de mai devreme –, este flerul de a depista niște derapaje, care, necorectate, în timp ne vor face să gândim că „așa e normal”.

De la noua normalitate până la punerea în pericol a unor drepturi, și chiar a sănătății, nu mai este decât un pas (voi dezvolta în studiul de caz al Medeei, un bebeluș născut la un spital privat).

Să revenim la cei 100 de lei. Într-o zi, Diana – fost ziarist la „Gândul” – și-a exprimat pe Facebook indignarea față de prețurile umflate și comunicarea mincinoasă practicate de o clinică privată al cărei pacient a fost. Fiind etichetată în șirul de comentarii la postarea ei, pe care le-am parcurs, am constatat că pacienții nemulțumiți de sistemul privat de sănătate nu-s puțini; de aici și ideea articolului pe care îl citiți acum.

Am rugat-o pe Diana să-și povestească experiența aici. A acceptat să o scrie (dedesubt) și să-i fie dezvăluită identitatea.

„Dacă îți spune cineva că a dat o sută de lei pe un pansament, un plasture o idee mai mare decât un timbru poștal, fie îl privești ca pe un nebun, fie îi râzi în nas. Când însă tu ești cel căruia i se cere o sută de lei pentru schimbarea unui plasture rămâi mut și apoi furios. Mi s-a întâmplat asta recent când am fost pentru o mică intervenție chirurgicală la Regina Maria. Mai exact să-mi scot o aluniță.

Întreaga operațiune, care a inclus și un examen histopatologic, a costat 826 lei pe care i-am achitat fără să comentez la recepție. Prevăzătoare, am întrebat dacă – peste două zile când urma să revin la control – mai plătesc consultația.

<Dacă e doar control, cred că nu, nu știu ce să vă zic>, a fost încurajarea persoanei de la recepție. Surpriză însă: controlul a însemnat schimbarea pansamentului, de către doctor, și a fost taxat cu o sută de lei (…) Un mic dreptunghi banal al cărui cost în farmaciile Catena este de 2.60 lei. Știu pentru că, ulterior experienței de la RM, am decis să îmi schimb singură pansamentul achiziționat din farmacie.

Nu știu ce m-a deranjat mai mult: costul uriaș al acestui serviciu practicat de rețeaua de servicii de sănătate sau faptul că nu mi s-a oferit de la început posibilitatea de a alege: <schimbăm noi pansamentul, dar vă costă atât>, ORI <vă descurcați cu pansamentul și ne vedem să scoatem firele>.

Dezamăgită de Rețea, am ales să îmi scot firele la un alt centru privat unde, surpriză, operațiunea a costat fix 25 de lei și a inclus și schimbarea pansamentului – făcută tot de un medic. Chirurg.

Am întrebat pentru siguranță la recepția Centrului de Diagnostic și Tratament „Victor Babeș” cât costă schimbarea unui pansament acolo, iar răspunsul a fost: 10 lei.

La un spital de stat, la camera de gardă, cu bon fiscal, schimbarea unui plasture costă 4 lei. Să ne gândim puțin: nu e cam mare diferența? Acum aș vrea să aflu cum de plasturii de la Regina Maria sunt atât de scumpi.”

„Nu aș vrea să comparăm prețurile noastre cu prețurile altor clinici”

Piața Charles de Gaulle, București. Intrarea în sediul companiei Centrul Medical Unirea (CMU) – care deține rețeaua de sănătate Regina Maria – este elegantă, luminoasă și emană lux prin fiecare detaliu. De la scaunele cromate, strălucitoare de la recepție până la tablourile cu chipul Reginei Maria, care a domnit țara între 1914 şi 1927.

Regina Maria, considerată erou național în Primul Război Mondial, a dăinuit ca simbol al iubirii față de semenii bolnavi, în special cei săraci și neputincioși. În zilele noastre, 35,7% din populația României se află în risc de sărăcie și excluziune socială (Eurostat, 2017); dar, după cum se poziționează în business, astăzi Regina și-i apropie pe cei cu situație financiară bună spre foarte bună – și mișcă mulți bani: cifra de afaceri a CMU a fost de aproape 455 milioane de lei în 2018, arată Ministerul de Finanțe (cu o pierdere de circa 70 milioane lei).

Acum ar fi în plin proces de vânzare către un grup din China, potrivit Ziarului Financiar, care citează surse de încredere.

Nirvana Georgescu, Director de Calitate și Siguranță a Pacientului și Tudor Panu, Directorul Spitalului Băneasa sunt cei care reprezintă compania în interviul pe care l-am solicitat pentru a clarifica anumite informații, dar și pentru a răspunde diverselor nemulțumiri ale pacienților.

Punctual, despre prețul plasturelui a cărui poveste Diana a spus-o mai sus, Nirvana Georgescu a spus că nu ar vrea „să comparăm prețurile noastre cu prețurile altor clinici” și că, în general, „ne dorim foarte mult să existe transparență”.

Au primit de-a lungul timpului reclamații de la pacienți pentru lipsă de transparență? „Da”. Contextul întrebării este comunicarea mincinoasă, practicată de unii privați: diferența care apare între un tarif comunicat telefonic pacientului în momentul programării și tariful solicitat în realitate (cum i s-a întâmplat pensionarei de la începutul articolului, la Medsana; precum și altora la alte clinici). Cum rezolvă reclamațiile? „Dacă pacientului i s-a comunicat un preț în momentul programării, dar i s-a încasat altul la recepție, i se returnează banii”, spune Georgescu.

Extrasele din interviu, cu clarificările companiei, pe larg, le puteți citi aici: Răspunsuri Regina Maria

STUDIU DE CAZ

Facturile pentru „liniștea ei” au fost de 44.000 de lei, dar plânge și acum

Pe K., medic veterinar, mamă a doi copii, am cunoscut-o pe Facebook. Participa la o discuție despre experiențele avute la privat; comentariul legat de un anumit decont de la Casa de Asigurări, despre care CMU (Regina Maria) nu ar fi informat-o, mi-a atras atenția.

A acceptat să îmi răspundă la întrebări de lămurire și să ofere transparență, pentru a verifica cele susținute: înregistrarea discuției, acces la documente, chitanțe, corespondență și dosarul medical al Medeei, fetița pe care a născut-o în ianuarie 2019 la Spitalul Băneasa (Regina Maria). Și identitatea a fost de acord să și-o dezvăluie, dar pentru că am simțit-o tulburată pe parcursul documentării – a început să plângă la un moment dat în timpul discuției –, am decis să nu-i divulg numele, pentru a o proteja emoțional.

Povestea lui K. este deja clasică: a fugit de spitalele de stat, crezând că dacă naște la spital privat își va găsi liniștea și va pleca acasă cu bebelușul sănătos, end of story, happy end.

Mama Medeei (față acoperită). Aproape tot ce au câștigat, ea și soțul ei, în ultimii ani, au mers către sănătate, și au mai cerut bani și de la rude ca să facă față „ratelor la Regina Maria”.

Efectul Facebook

„Am vrut să fiu liniștită, să îmi alăptez copilul și să nu îmi fie scârbă să merg la toaletă”, își începe ea povestea, explicând de ce nu a vrut să nască la stat, unde mai avusese experiențe neplăcute. Îi spun că există și spitale de stat unde poți naște decent, civilizat – știu exemple –, dar K. nici nu și-a pus problema să încerce; nici măcar să documenteze unde e ok și unde nu.

Au influențat-o presa și Facebook? „Clar”, spune ea, fără ezitare.

Învârte lingurița în ceașca de cafea, ia o gură, și continuă. Și-au asumat costurile, numai să fie bine. Și nu-s bogați; aproape tot ce au câștigat, ea și soțul ei, în ultimii ani, au mers către sănătate, și au mai cerut bani și de la rude ca să facă față „ratelor la Regina Maria”, cum le numește ea. Prima cezariană, în 2016, 12.000 de lei. A doua, în 2019, tot 12.000 de lei. Iar spitalizarea Medeei, născută în ianuarie, care a avut o problemă la naștere – încă nu îi e clar ce – a implicat alte 32.000 de lei.

Nu apucăm să facem adunarea, să calculăm cât costă liniștea pe care ți-o dă un spital privat, că îi dau lacrimile. Face o pauză. E copleșită de emoție, se scuză ea.

Îi vin în minte imagini cu Medeea intubată. Deși cezariana la rece implică riscuri, K. nu fusese pregătită mental, și nici financiar, pentru un astfel de șoc. Ce a pățit copilul, totuși? I s-a spus că are efort respirator, că ar fi înghițit lichid amniotic; a apărut suspiciunea unei bacterii, dar de fapt a avut deficit de surfactant, specific nașterilor programate, prin cezariană; iar în final diagnosticul la externare a fost pneumonie congenitală.

Cât costă liniștea?

Mama Medeei a ales să nască la un spital privat. Cum arată devizul pentru liniștea pe care a vrut s-o cumpere:

Pachet naștere prin cezariană: 7.800 lei
Onorariu suplimentar medic: 1.406 lei
Cazare rezervă single 3 nopți: 2.800 lei
Spitalizare nou-născut 15 zile: 32.000 lei
TOTAL: 44.006 lei

Notă: cu excepția spitalizării copilului, serviciile au fost la cererea pacientei.

În imagine: Spitalul Băneasa din Rețeaua Regina Maria, Centrul Medical Unirea, acum în plin proces de vânzare către un grup din China, potrivit Ziarului Financiar.

„Partea medicală rămâne un mister”

Tot pentru liniștea ei, partea medicală rămâne un mister „pe care nu aș vrea să îl aflu, pentru că nu vreau să cred că au făcut ceva greșit cu copilul meu”, spune K.

Oricum, în acele momente de maxim stres emoțional și fizic, postoperatoriu, toată energia mergea către copilul a cărui sănătate se degrada; nu mai era loc și pentru alte gânduri și preocupări – cum ar fi solicitarea unei a doua opinii medicale sau transferul Medeei către un spital de stat. Și mai era și stresul enorm al facturilor, care veneau mari, zilnic, și cu un termen de plată năucitor – de azi pe azi.

Când au ajuns la fundul sacului, cei doi soți au făcut o convenție de plată cu CMU, urmând să plătească restul datoriei, 24.699 lei, în nouă rate, până în octombrie 2019.

Când au ajuns la fundul sacului, cei doi soți au făcut o convenție de plată cu CMU

Numai că, prin primăvară, o cunoștință aflată într-o situație similară, cu același spital privat, i-a îndemnat să verifice situația bebelușului la Casa de Asigurări. Așa au aflat că Regina Maria decontase de la stat 14.990 lei pentru problema Medeei, iar pe cei doi soți – care continuau să plătească lunar rata de 2.744 lei către Regina Maria – nu i-au informat, ca să le scadă din suma datorată. „Dimpotrivă, ne-au sunat după câteva luni să ne someze că avem datorii la ei”, spune pacienta Rețelei Regina Maria.

În luna mai, cu dovada decontului de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) în mână, tatăl Medeei a mers la Regina Maria, unde, spune K., „nu mă puteau găsi în sistem”, în mod curios. Familia primea chitanțe pentru servicii de cazare, după cum rezultă din bonul fiscal nr 0104 din data de 26 martie 2019, în valoare de 2.750 lei.

Într-un final, datoria de 16.466 lei, cât mai aveau de achitat în acel moment, le-a fost ștearsă. „A fost un mare noroc”, spune K. ușurată. „O doamnă de la Casa de Asigurări ne-a spus că, dacă am fi achitat toată suma, conform convenției de plată, nu ne-am mai fi putut recupera banii … poate în instanță”.

Mama Medeei folosește un cuvânt dur pentru această practică: „măgărie”.

Explicații foto: Mama Medeei vrea să îi fie clar cât au reprezentat serviciile medicale, cât „cazarea” – asta dacă un loc pe care un nou-născut îl ocupă la Terapie Intensivă poate fi considerat „serviciu de cazare”. A revenit pe 12 noiembrie 2019 cu solicitări către Casa de Asigurări, dar și către Regina Maria, dar nu a primit răspuns.

„Noi nu avem voie să adăugăm, conform legislației, decât cazare în condiții de lux”

Cum se apără compania? Tudor Panu, Directorul Spitalului Băneasa, în timpul interviului, a spus că CMU (Regina Maria) are două categorii de cupluri care semnează un contract și nasc la ei: unii care își plătesc toate serviciile din buzunar, iar alții cărora Casa de Asigurări le decontează „episodul strict al nașterii”.

„Să presupunem că avem de-a face cu o naștere CAS, care este, repet, decontată 100% de către stat. Noi nu avem voie să adăugăm la ea, conform legislației în vigoare, decât cazare în condiții de lux”, explică Panu. Ce se întâmplă dacă apar probleme la mamă sau la nou-născut (ca în cazul Medeei)? „Dacă este necesară o spitalizare suplimentară față de contract sau dacă este nevoie de servicii medicale suplimentare, le spunem că atunci ne pare rău, dar prezentul act adițional anulează contractul, iar dvs. nu mai beneficiați de nașterea prin decont CAS*”, explică reprezentantul Regina Maria.

Ulterior interviului, un reprezentant de PR al Regina Maria a revenit telefonic și a spus că au analizat în intern dosarul lui K., studiată pentru acest articol, făcând precizarea că „nu trebuie cerut acordul pacientului atâta timp cât a semnat un contract cu decontare CAS”.

K. într-adevăr semnase un contract de decontare CAS, iar CMU a decontat 2.323 lei de la Casa de Asigurări pentru episodul nașterii și încă 14.990 lei (aproape jumătate) pentru spitalizarea Medeei, după cum rezultă din documente.

Dar: dacă – după cum explică însuși reprezentantul CMU mai sus – contractul cu pacientul a fost anulat*, cauza fiind „serviciile medicale suplimentare”, atunci în baza cărui contract cu pacientul s-a făcut decontul de la stat?

Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), autoritatea care administrează banii de sănătate, dă din umeri. Instituția spune, într-un răspuns la o solicitare pentru acest articol, că „decontează serviciile medicale stabilite prin pachetul de servicii de bază, conform tarifelor stabilite prin acte normative (…). Coplata se achită direct furnizorilor de servicii medicale (…), CASMB nefiind implicată în monitorizarea / verificarea acestor sume”.

Pentru a afla în ce a constat documentația în baza căreia s-a făcut decontul de la stat, mama Medeei a revenit cu o nouă solicitare scrisă la CASMB, pe 12 noiembrie 2019. Vrea să îi fie clar cât au reprezentat serviciile medicale, cât „cazarea”; asta dacă un loc pe care un nou-născut îl ocupă la Terapie Intensivă poate fi considerat „serviciu de cazare”.

Tot pe 12 noiembrie mama Medeei a scris și către Regina Maria, pentru a solicita situația defalcată a costurilor totale aferente nașterii, respectiv spitalizării copilului.

Nici CASMB, nici Regina Maria nu i-au răspuns până la jumătatea lunii decembrie.

Autoritatea care administrează banii de sănătate spune că „nu este implicată în monitorizarea / verificarea sumelor pe care le decontează”.

„Ce pneumonie congenitală, fraților? Unde e? Ia hai să îți arăt ceva”

Dar dacă…?

În timpul primei discuții cu mama Medeei am căzut de acord să nu chestionăm deciziile medicale luate pentru fetița ei. Ea însăși a spus că, deși partea medicală rămâne „un mister”, nu ar vrea să îl afle, „pentru că nu vreau să cred că au făcut ceva greșit”.

Dar dacă am cere totuși opinia unui alt medic, să deslușim ce s-a întâmplat? Este, în fond, dreptul părinților și al copilului. Obțin acceptul mamei.

Astfel, căutăm un medic care să îndeplinească următoarele criterii: să fie specialist, să aibă experiență, o reputație bună și să nu lucreze pentru o clinică privată, competitor al Regina Maria.

Într-o seară de noiembrie, cu dosarul Medeei în mână, mă aflu la un spital de stat, în fața unui medic specialist în problemele nou-născuților. Solicită să nu îi dezvălui identitatea – o să îl numesc M.S. – „pentru că îți dai seama ce ar putea urma?” Ok, dar negociez să înregistrez discuția, la care asistă o a treia persoană.

Ia biletul de externare și începe să sublinieze. Orice copil născut prin cezariană la rece (programată, n.a.), începe M.S., are risc de sindrom de detresă respiratorie (respiră cu dificultate). „Deci ne-o asumăm – și mama, și ginecologul, și tata… asta este. Asta înseamnă deficiență de surfactant”, explică el.

Citește mai departe, că au încălzit fetița, i-au pus oxigen, i-au monitorizat funcțiile vitale. „Copilul ăsta n-a fost bine după naștere”. Despre suspiciunea că Medeea ar fi aspirat lichid amniotic, cum i s-a spus mamei după naștere, M.S. crede că „este minimă”.

„Ce apare mai târziu mie îmi indică detresă respiratorie. Peste o zi copilul se desaturează rău de tot. Devine și mai instabil, sănătatea i se degradează. Și ce fac colegii? Ok, îi dăm surfactant. Dacă mă întrebi pe mine, eu i l-aș fi dat imediat după naștere.” Surfactantul este necesar ca să îi țină plămânul deschis, explică medicul.

„Logica lucrurilor spune că acest copil a avut boala membranelor hialine sau detresă respiratorie, pentru că i-au dat surfactant. Dar timing-ul este greșit, trebuia imediat.” Consecințe? Perioadă lungă de spitalizare, factură pe măsură.

Cere să vadă diagnosticul la externare. Întoarce pagina. „Pneumonie congenitală” scrie acolo. Cere și radiografiile pulmonare. Ridică una spre lumină.

„Ce pneumonie congenitală, fraților? Unde e? Ia hai să îți arăt ceva”.

Se ridică de pe scaun, iese val-vârtej pe ușă, ne cheamă după el. Parcurgem un hol, intrăm într-o încăpere, cheamă trei rezidente. Luate ca din oală – niciuna nu cunoaște diagnosticul pus, n-au văzut biletul de externare, nu știu motivul pentru care se află acolo –, se uită lung la radiografiile pe care M.S. le lipește, pe rând, pe ecranul luminos din fața noastră.

– Vă rog să vă uitați la aceste radiografii și să îmi spuneți ce vedeți.

Cele trei vorbesc pe rând. Nu rostește nimeni „pneumonie”.

După un timp:

– Aici s-a mai destins, spune cineva.

– Dar sonda cum e?

– În bronhia dreaptă, dar sonda e foarte jos.

Intervin:

– Puneți întrebarea-cheie, domnule doctor, vă rog.

– Păi ar fi zis. Vă mulțumesc, spune M.S., punând punct discuției.

Părăsim încăperea, traversăm iar holul, intrăm de unde am plecat.

– A zis cineva pneumomie congenitală?, mă întreabă M.S.

– Nu, îi răspund.

„Și mai e ceva”, continuă medicul. Au sesizat și colegii că „sonda de intubație a stat foarte, foarte jos – dar nici vorbă de pneumonie”. Încerc să înțeleg: ce înseamnă că sonda a fost foarte jos? „Poziție proastă, putea fi critic pentru copil. Poate era un medic neexperimentat și nu a remarcat. Au avut noroc că n-a avut alte nenorociri. Eu înțeleg că trebuie să fii profitabil, dar…”

Explicații: O a doua opinie medicală: „Logica lucrurilor spune că acest copil a avut boala membranelor hialine sau detresă respiratorie, pentru că i-au dat surfactant. Dar timing-ul este greșit, trebuia imediat.” Consecințe? Perioadă lungă de spitalizare, factură pe măsură.

„De ce nu dezvoltăm la stat, în spitale universitare, cum e în toată lumea? Cele mai tari spitale sunt spitale universitare de stat. Cele mai dotate sunt spitalele universitare. Ei vor să doteze clinici private.”

Discuția evoluează, ajungem la sistem și mecanisme: cât de moral este profitul făcut pe sănătatea oamenilor; păienjenișul țesut între stat și privat; cum arată raportul de putere dintre privat versus serviciul public în lume; cum am ajuns aici, în acest punct. Aici și acum, o seară friguroasă de noiembrie, într-o mică încăpere de spital, analizând o posibilă manevră medicală greșită, un posibil fals diagnostic, o factură dărâmătoare pentru un român de condiție medie, aproape pe jumătate decontată de la stat fără informarea pacientului; un pacient secătuit de resurse și în lacrimi, versus un colos cu forță, răspândit în țară, strălucitor ca imagine și copt pentru o vânzare.

Simplificând, situația generală din sănătate este încurcată, iar semnalele sunt alarmante. Un raport despre starea de sănătate a românilor pe 2018* arată că gospodăriile cu venituri mici „sunt de cinci ori mai susceptibile să raporteze nevoi nesatisfăcute în materie de asistență medicală decât gospodăriile cu venituri mari”. România are a doua cea mai mare rată a mortalității din UE, după Bulgaria, de 1.530 decese la 100.000 locuitori.

Prinși la mijloc în lupta pentru putere, influență și bani dintre coloșii din sănătate, românii nu numai că îngroașă aceste statistici, dar – pe fondul boom-ului afacerilor – simt pe pielea lor cum sunt împinși să finanțeze de două ori sistemul, public și privat (contrar statisticilor, care ne plasează în coada clasamentului UE la cheltuielile cu sănătatea). Mama Medeei de pildă, în ultimii patru ani, a avut cheltuieli cu sistemul privat în valoare de peste 72.000 de lei pentru câteva intervenții deloc complicate: o operație de chist, două cezariene, o spitalizare pentru copil și tratarea unui hemangiom. La care adaugă „taxele pe care le plătesc acestui stat de zece ani”, cărora nu le-a mai ținut evidența.

Câți români pot susține așa ceva? „M-am întrebat și eu asta. E frustrant”, a mărturisit K. la un moment dat, pe parcursul discuțiilor.

M.S., medicul intervievat pentru acest articol, pune un diagnostic dur acestui boom. „Părerea mea: clinicile private doresc o dublă finanțare. Ăsta e interesul, la toate partidele. Sunt băgați în firme, și-n stânga, și-n dreapta. Vor finanțare constantă, pe șine, de la Casa de Asigurări. Eu știu cum se face medicină acolo. Unele sunt cazuri, altele nu-s. Trimit pacientul și colo, și colo, în zigzag. <Du-te și la policlinică, și la radiologie, du-te și la chirurg, dar să te vadă și neurologul, dar vezi că ți-a bătut ochiul stâng, așa că du-te și dincolo…> Vor bani. Dacă fac o ilegalitate legală, care e treaba? Ți-au dat-o prin Parlament, poftim.”

Cu legea de partea lor, „au un tupeu fantastic”. „Vor transplant în clinicile private cu decontare de bani sau formulare. Eu întreb: de ce nu dezvoltăm la stat, în spitale universitare, cum e în toată lumea? Cele mai tari, cele mai dotate spitale sunt cele universitare, de serviciu public. Vor să ia o halcă mare de la stat. E o super luptă”.

Aproape 36% din populația României se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. E lupta lor, dar nu pentru putere, influență sau bani; ci pentru supraviețuire. Plecând de la această cifră, întrebarea nu este cine câștigă din această ciocnire a coloșilor pe sănătatea noastră, ci: cu acești oameni ce avem de gând?

Exact acum un secol, când Regina Maria conducea România, ea ne arăta răspunsul.

***

*un raport al Comisiei Europene, elaborat împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

AUDIO

AUDIO – Ascultă mărturia mamei Medeei, care a născut în luna ianuarie 2019 la Spitalul Băneasa din Rețeaua Regina Maria (Centrul Medical Unirea)

Când banii nu cumpără siguranța

Știrile negative despre malpraxis în sistemul de stat curg cu nemiluita. Însă în memoria colectivă au rămas întipărite și câteva cazuri din sectorul privat:

SANADOR: Un băiețel a murit după o operație de hernie inghinală, la un spital din rețeaua Sanador din București: https://www.libertatea.ro/stiri/un-baietel-de-1-si-10-luni-murit-fulgerator-intr-un-spital-privat-din-capitala-2431217

CMU (REGINA MARIA): Un copil a murit în urma unei anestezii: http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-5869894-copil-3-ani-murit-luni-centrul-medical-unirea-urma-unei-anestezii.htm

CMU (REGINA MARIA): Cazul Raluca Stroescu, manager de audit la Ernst & Young. Cu o zi înainte să fie găsită moartă acasă, Raluca a leșinat și a fost dusă de colegi la Centrul Medical Unirea. După o perfuzie a fost trimisă acasă, potrivit presei de atunci: http://www.ziare.com/stiri/frauda/medicul-acuzat-in-cazul-decesului-ralucai-stroescu-urmarit-penal-712846

***

© Acest text este protejat de drepturi de autor și nu poate fi copiat – integral sau parțial – , și nici utilizat în vreun fel fără acordul scris al autorului. Dacă ești jurnalist/publisher, poți prelua ce îți este util în baza unui acord de licențiere de conținut. Scrie-mi aici: contact@larisaghitulescu.ro

Dacă nu faci parte din comunitatea mea de cititori, te invit să te abonezi completând acest formular. Din 2020, analize precum aceasta vor fi distribuite exclusiv către abonați.

FOTOGRAFII: Arhiva personală, respectiv personajele documentate pentru acest articol (Diana M., K., mama Medeei)

***

Author Larisa Ghitulescu

More posts by Larisa Ghitulescu

Join the discussion 9 Comments

  • Oana spune:

    Foarte bune puncte de vedere; platesti ani intregi la CAS si atunci cand ai nevoie fie nu sunt locuri, fie nu te baga nimeni in seama sau s-a terminat plafonul. Trebuie sa te imbolnavesti numai cand e plafon.

    O alta poveste ciudata e ca la Medlife ai teoretic ecografiile incluse in abonamentele mai scumpe, dar pentru ca toti medicii fac ecografii de sarcina pe niste aparate mai performante, acelea trebuie platite in intregime, indiferent de abonament.

  • Victor spune:

    Cateva puncte de vedere personale:

    1. Nu este OK sa mergi la camera de garda sa schimbi un pansament. Nu pentru astfel de lucruri sunt camerele de garda..

    2. Cat de trist este sa vezi ca medicina nu mai este concentrata pe diagnosticul afectiunilor pacientilor si stabilirea unui tratament cu recuperarea consecutiva a bolnavului, efectiv nu mai este concentrata pe ingriirea bolnavului, ci pe mirajul paienjenos (foarte bine descris in text) al taxelor, al cotizatiilor, al “cum sa facem mai multi bani pe spinarea unui bolnav aflat in suferinta”, al “cum se ne imbogatim peste noapte”..Ce este si mai trist este ca astfel de evenimente tot din lacunele sistemului de stat apar, cu aparitia acestor “mutatii” private..

  • Oana spune:

    Am și eu poveste tare interesanta cu Regina Maria… Sunt de o nesimțire…

  • Andrei spune:

    E un articol extrem de tendentios, 100 lei s-au plătit pentru un control postoperator, care a inclus și schimbarea acelui pansament. Dacă era si o infecție sa si complicație? Nu puteti compara asta cu pretul unui pansament. Spitalul respectiv este o afacere privată, cu siguranță nu e sustenabila daca un control postoperator costa 4 lei. Încercați să vă plasați pe o poziție imparțială daca vreti sa fiti credibilă. Cu stima

    • Stimate domn, un pacient nu poate fi „tendențios”, atâta timp cât faptele demonstrează că i se comunicase altceva inițial la recepție – recitiți-i mărturia, cu atenție. În timpul documentării au venit către mine cel puțin zece pacienți de privat, și toate mărturiile semnalează același lucru: comunicarea mincinoasă ca practică de business. Am trăit-o și eu: prețul cerut la recepție să fie dublu față de cel comunicat în momentul programării. Referitor la prețuri, acestea sunt tot fapte, redate sec de un pacient care își face propriile verificări. Nimeni nu susține că Regina Maria ar trebui să factureze cu 4 lei – nici pacienta, nici autorul materialului. Recitiți cu atenție: tot pacienta susține că a plătit 25 de lei pentru același serviciu, la o altă clinică privată. Faptele nu pot fi tendențioase sau imparțiale. Faptele sunt fapte.

  • Victor spune:

    Sunt medic intr-un spital de stat, un spital mic, de judet, cu posibilitati de tratament acceptabile, unele chiar peste celebrele centre universitare. Colectivul, inclsiv eu, nu are pretentii financiare de la nimeni, de fapt, nimeni nu are nicio pretentie, nici finaciara, nici de alta natura si nici vreun scop ascuns. Exista batalii cu sefii, managerii, consilierii locali, da, dar de multe ori se remediaza, deci avem ce ne trebuie. TOTUSI… batalia cea mare este cu pacientii, nu se vor tratati, atat cei batrani, cat si cei tineri, 0 incredere, nu accepta nicio forma europeana de tratament (chirurgical vb), se lasa greu convinsi numai in situatiile de urgenta. Pe scurt, 0000 (zerooo) educatie medicala. Suntem o enclava de civilizatie intr un mediu preistoric. Cine e de vina, ce e de facut ?? Ce treaba are cu articolul ? …cei care se vor tratati european se duc la privat, ca e vopsit gardul.

    Concluzia finala, investiti in educatia medicala, pentru ca la un mom dat ni se va face lehamite si ne:
    1. Vom plafona si vom trata dupa cum vor urechile lor sa auda
    2. Vom pleca in strainatate

  • Marian Marco spune:

    Wow! O analiza excelenta. Parerea mea este ca Statul Roman, prin reprezentantii sai politicienii, fac tot ce pot pentru a distruge sistemul public de sanatate in favoarea celui privat. Cetatenii romani platesc CASS si apoi banii sunt sifonati prin decontari fictive. Spitalele sunt lasate sa se degradeze. Medicii sunt bataia de joc a tuturor. Iar de partea cealalta, mediul privat ne este prezentat ca adevarata salvare, lapte si miere. Cred ca trebuie sa ne trezim si sa cerem explicatii Statului Roman de ce nu se ocupa de eficientizarea sistemului public de sanatate, are la dispozitie zeci de miliarde de euro. Daca nu ne trezim acum, in viitorul apropiat vom avea exact ceea ce meritam!

  • Simona spune:

    Buna! Si eu am avut o experienta neplacuta cu centrul wellborn. La telefon mi s-a spus ca pretul unei ecografii de sold este 180 de lei, insa acolo mi s-a spus sa platesc si consultatia. Apoi mi s-a spus sa revin cu fetita pentru inca o ecografie( doar la un sold). La cea de-a doua vizita pretul a fost acelasi, chiar daca sunasem si mi se comunicase iarasi alt pret. Am trimis mail si le-am reclamat acest lucru. Am primit o parte din bani inapoi. Eu cred ca este o practica des intalnita la privat. Suntem putini care cerem explicatii.
    Cat despre faptul ca medicul a spus ca sonda fetitei a fost pusa prea jos, cred ca nu prea mai au asistenti foarte buni.( nu stiu daca asistentele fac aceasta manopera) Cand am nascut eu la ei, in 2018, am discutat cu cateva asistente si spuneau ca au inceput sa mai plece la stat din colegele lor pentru ca nu erau platite ca la stat si cand au cerut sa li se mareasca salariile li s-a ca daca nu le convine sa plece.

Leave a Reply

© 2018 Larisa Ghitulescu.