Doi elefanți se legănau pe un păienjeniș de interese.

 

de Larisa Ghițulescu, Cristi Roșu

[©Tipul conținutului: analiză]

***

– Tu știi care e cea mai influentă casă de PR din lume?, m-a întrebat într-o zi la redacție Ionuț Ancuțescu, un fost coleg din presă, acum mulți ani.

Mintea a început să scotocească printre cele mai mari holdinguri și agenții de PR.

– Nu mă prind.

– Hollywood, zice el. Dacă vrei să influențezi, să manipulezi, fă un film.

Specialiștii media au o explicație pentru acest mod de a vedea lucrurile. De-a lungul deceniilor, ei au dezvoltat teorii pentru mecanismele de influențare. Într-o cercetare despre efectele mass-media, Umberto Eco, academician, scriitor, filosof și semiotician spunea că media au capacitatea de „a injecta audienței narcotice, mesaje care contribuie la influențarea directă a comportamentelor și atitudinilor” (modelul „seringii hipodermice”). În epoca rețelelor sociale, fenomenul influențării se observă cel mai ușor.

Utilizarea cinematografiei ca mijloc de persuasiune datează de un secol; liderii americani, germani și ruși i-au consemnat eficiența în special în situații de război.

Trei puncte de sprijin

Autopromovat ca „cel mai așteptat film al anului în România”, „Moromeții 2” , o producție Libra Film,  vine într-o perioadă tensionată, în care discursul politic și societatea s-au radicalizat (referendumul pentru familie din octombrie a înregistrat un moment de vârf; anticipez o escaladare a fenomenului în contextul Alianței de Vest).

De aici, o întrebare: ce încearcă să ne spună acest film, dincolo de povestea ecranizată a unei familii de țărani din anul 1945?

Întrebarea se sprijnă pe următoarele:

  1. Filmul însuși, care are o misiune de influențare evidentă;
  2. Păienjenișul de interese (agenda nevăzută);
  3. Istoricul producătorului, Tudor Giurgiu, un regizor și antreprenor media controversat din Cluj-Napoca;

Să le luăm pe rând.

  1. FILMUL: DERAPAJE ȘI SPAM

Un detaliu important pare să fi scăpat cu vederea publicului: acțiunea filmului se petrece în 1945, dar colectivizarea a venit abia la începutul anilor ’60 în Siliștea-Gumești, județul Teleorman, satul Moromeților. E ca și cum, dacă ai realiza un film despre O.U.G. 13 din 2017, ai plasa protestele de stradă în anul 2002.

De ce această manipulare a adevărului istoric?

Tudor Giurgiu nu a răspuns solicitării de a acorda un interviu, motivând că este ocupat.

Să analizăm acest promo, care construiește pe răul comunismului, nu pe un fir narativ anume. Partidele, O.N.G.-urile și presa de opoziție apelează frecvent la comunism în discursul de persuasiune anti P.S.D., iar în acest angrenaj de influențare a maselor Tudor Giurgiu joacă un rol politic activ, asumat. Vezi aici sau aici.

Încă ceva: în promo, scriitorul Marin Preda (în personajul lui Niculae Moromete) este promovat ca fiind comunist. Acum să presupunem că cineva nu a citit Moromeții, nu l-a studiat pe Marin Preda, nu merge nici la film, însă a văzut acest video circulând pe Facebook. Va rămâne cu ideea că Preda scriitorul a fost activist al P.C.R. Or, dimpotrivă, Preda a sfidat partidul și a scos latura nocivă a comunismului în opera sa.

Per total, Moromeții 2 este presărat cu scene întregi, replici meșteșugite și stimuli care amintesc de lupta pentru putere din zilele noastre; o minte antrenată le depistează cu ușurință.

„Mă simt îndoctrinat”, mi-a mărturisit un prieten sociolog, Valentin Năstase, după ce am ieșit de la proiecția în premieră de la Sala Palatului din București (5 noiembrie). Amândoi simțisem spam-ul politic:

  • Asocierea cu Klaus Iohannis, președinte dat de P.N.L., imediat după încheierea filmului;
  • Discursuri cu substrat politic;
  • Acțiunea de strângere de semnături de la ieșirea de la Sala Palatului, pentru „Oameni noi în politică”, o inițiativă susținută de partidul de opoziție U.S.R. și Dacian Cioloș, fost premier. (Tudor Giurgiu declara, la mitingul de lansare a candidaţilor P.N.L. pentru alegerile parlamentare din 2016, că salută decizia P.N.L. de a-l susține pe Cioloș).

După premiera din noiembrie, „Moromeții 2” a făcut un tur în Sudul țării, fiind vizat cu prioritate județul Teleorman, zona de influență a lui Liviu Dragnea, președintele P.S.D., partid aflat la conducere în urma alegerilor din 2016.

De altfel, baia de mulțime în Teleorman era un plan mai vechi de-al lui Tudor Giurgiu. Oare de ce?

Casa Moromeților din Siliștea-Gumești, Teleorman, care nu mai există în prezent. Sursa foto: Muzeul memorial Marin Preda din Siliștea-Gumești

2. PĂIENJENIȘUL DE INTERESE: REGIE POLITICĂ SUBVERSIVĂ

„Mi-aş fi dorit să prezint filmul despre procurorul Panait în Teleorman. Am vrut să profit de alegeri”, declara Tudor Giurgiu în timpul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014.

Este vorba despre „De ce eu?”, un film pe tema Justiției care, prelansat între cele două tururi, promova mesajele de campanie ale lui Klaus Iohannis, candidatul P.N.L. pentru funcția de Președinte al României. Contra-candidatul său, Victor Ponta (atunci P.S.D.), era favorit în sondaje.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat dur, la momentul respectiv, faptul că Giurgiu a speculat drama procurorului Panait: „Terasa din film e chiar terasa de pe care s-a aruncat procurorul Cristian Panait. Aşa scrie pe genericul peliculei, fiind totodată asiguraţi că <acest film e dedicat memoriei procurorului Cristian Panait (1973-2002)”.

Tudor Popescu a numit acest procedeu ca fiind o „manipulare ancoră de real”.

„E folosit cu intenţia de a naşte în mintea spectatorului mediu standard un gând mai mult sau mai puţin subconştient: <Păi, dacă terasa e aia adevărată, atunci tot ce-am văzut în film trebuie să fie adevărat>. Şi nu e, începând chiar cu scena terasei.”

Concluzia lui Cristian Tudor Popescu a fost că „De ce eu?” a insultat, „nicidecum cinstit”, memoria procurorului Cristian Panait; filmul „i-a pus în cârcă infracţiuni grave imaginate de scenarist și regizor”.

La fel se poate spune și despre memoria scriitorului Marin Preda. Producătorii mai degrabă i-au confiscat și denaturat imaginea pentru a-și mulțumi propria agendă politică (declarațiile regizorului Stere Gulea în diverse interviuri susțin contrariul).

Noul Cod Civil, prin articolul 79, interzice atingerea memoriei persoanei decedate, „care este protejată în aceleași condiții ca și imaginea și reputația persoanei aflate în viață”.

Trăgând linie, „De ce eu?” și „Moromeții 2” au urmat același tipar de regie politică subversivă: mesajele-cheie, construcția scenariului și momentele de lansare a filmelor par să fi servit o linie de partid. Încă nu este clar care: Mișcarea România Împreună (acum PLUS) & U.S.R. sau P.N.L. – un partid slăbit, pe care alegătorii l-au sancționat în urma alianței sale cu P.S.D. din 2012, pentru a forma U.S.L.

Ambele filme produse de Giurgiu au primit finanțare din bani publici (Centrul Național al Cinematografiei – C.N.C.). Pare un amănunt, dar nu e. Iată de ce.

  1. ISTORICUL: ROL-CHEIE ÎN SISTEM ȘI AFACERI PRIVATE CU BANI PUBLICI

Fiind o economie de piață tânără, în capitalismul postdecembrist predomină oamenii de business deveniți antreprenori de succes sau proprietari de afaceri prin accesul la finanțe publice, a legislației și justiției precare, precum și a partenerilor de afaceri politici. Sebastian Ghiță, fost deputat în Comisia de control a ServiciuIui Român de Informații (S.R.I.) din Parlament, este un exemplu des invocat pentru această tipologie din business.

În domeniul cinematografiei, ca model de creștere, Tudor Giurgiu, 46 de ani, s-a folosit de aceleași practici pentru ascensiunea în antreprenoriat. El se lamentează de mai bine de 12 ani: ba că imaginea îi este murdărită „de oameni puși să scrie la comandă”, ba că „filmele românești se fac cu bani de la prieteni filantropi și companii private”.

Faptele îl contrazic. S-a conectat la banii publici de când a dobândit putere, vizibilitate și influență.

Evoluția regizorului are nevoie de un capitol distinct. Rolurile-cheie în sistem, finanțările publice nerambursabile și creditele fără dobândă pentru afacerile proprii încep să curgă, sub o guvernare de dreapta. 

Legăturile bolnăvicioase

1. Lege cu dedicație

Debutul în lungmetraj – acolo unde se dă bătălia pe finanțările mari – s-a petrecut în 2006 cu filmul „Legături bolnăvicioase”, avându-l pe artistul Tudor Chirilă printre protagoniști. Giurgiu era atunci Președinte-Director General (P.D.G.) al televiziunii publice, susținut de P.N.L. Giurgiu și Chirilă sunt astăzi unii dintre cei mai activi influenceri în curentul politic de dreapta.

O sursă care lucra la TVR în acea perioadă spune că Giurgiu a luat în primire o instituție publică pe profit, în iunie 2005, dar „a băgat-o repede în groapă”. Documentele arată că aprox. 22 milioane de euro s-au evaporat după primul exercițiu financiar (2006). 

„Principala destinație a banilor era construcția unei clădiri, turnul TVR având risc seismic. Dar dl. Giurgiu a avut alte priorități, cum ar fi să crească taxa TVR pentru fondul național de cinematografie și să-și finanțeze afacerile și apropiații din bani publici”.

Ordonanța nr. 39/2005 , în vigoare imediat după instalarea regizorului la șefia TVR, obliga televiziunea ca, începând din acel an, să direcționeze 15% din veniturile din publicitate către Centrul Național al Cinematografiei (C.N.C.), un procent de cinci ori mai mare decât în cazul televiziunilor private. Și încă ceva: TVR putea opta pentru finanțarea directă a producției de filme cu până la jumătate din suma datorată de C.N.C. solicitanților.

Această măsură grăbită a guvernării de dreapta a rămas în folclorul media ca „taxa lui Giurgiu”.

2. Conflict de interese

Curtea de Conturi și Corpul de Control al Prim-Ministrului, instituții abilitate să analizeze cheltuielile publice și să sesizeze organele de urmărire penală competente, au constatat nereguli în instituțiile publice cu care Tudor și Oana Giurgiu au avut, și încă au, legături.

Scepticii pot spune că instituțiile statului sunt deseori folosite împotriva adversarilor politici. Însă faptele sunt fapte.

Mai jos, o selecție realizată în baza informațiilor disponibile:

În 2006, Tudor Giurgiu, în calitate de P.D.G. al TVR, a emis un act (adresa nr. C/10287/04.11.2006) care-i favoriza un film pentru finanțare de la C.N.C. (1.412.000 lei), „ceea ce reprezintă o posibilă situație de conflict de interese.”, arată un raport al Corpului de Control al Prim-ministrului din 2014.

În baza acestei adrese, Libra Film a primit de la C.N.C. un contract de creditare, în valoare de 1.600.000 lei pentru „Conversație cu Serafim”. Contractele de creditare le asigură producătorilor finanțare, fără dobândă, durata de rambursare fiind de zece ani.

Finanțările C.N.C. din 2006 sunt de negăsit pe site-ul instituției. Însă Tudor și Oana Giurgiu, prin Libra Film și Hai Hui Entertainment, ar fi atras 5.293.000 lei de la C.N.C. în 2006 și 2007, ani în care el a fost la conducerea TVR (sursa: arhiva forumului de discuții pe site-ul de specialitate Cinemagia, care redau informații de la C.N.C.)

Presa de opoziție a vremii îl mai acuza pe Giurgiu că ar fi încheiat contracte între TVR, instituția pe care o conducea, și Transilvania Film, business-ul său de distribuție de film. Televiziunea confirma atunci, într-un drept la replică, două contracte de achiziții de filme cu Transilvania Film, în 2005 şi 2006, fără a preciza valoarea acestora. Nici astăzi nu o face (solicitarea a fost trimisă pe 9 noiembrie).

3. Schimb de favoruri cu Emil Boc

Imobiliare pentru festivaluri, atât se știe deocamdată.

Pare să fi început în 2006, când Tudor Giurgiu, atunci șef al TVR, a înstrăinat un imobil al televiziunii către orașul Cluj-Napoca (sursa: Curtea de Conturi, în raportul pe 2006). Prejudiciul a fost de 1,6 milione lei, scria jurnalistul Cătălin Tolontan în 2016.

Giurgiu avea să fie pe deplin recompensat ulterior, dacă analizăm atent o chichiță legislativă din timpul guvernării Emil Boc, din 2009, cu efecte până în zilele noastre:

  • Ordonanța O.G.39/2005 (aceeași care făcuse posibilă „taxa lui Giurgiu”) a mai suferit o modificare, astfel că, începând cu 2 ianuarie 2009, au fost adăugate alte 145 de festivaluri (pe lângă cele 16 deja existente), agreate de C.N.C., care să primească sprijin financiar „automat” pentru „calitatea artistică”. Adică pe ochi frumoși.

Un raport al Corpului de Control al Prim-ministrului din 2014 arată că, în patru ani, C.N.C. a crescut de 19 ori suma alocată sprijinului financiar nerambursabil în industria filmului românesc, pe criterii subiective.

Această decizie a produs următorul impact: până în 2013 aveau să fie încheiate 83 de contracte, în sumă totală de 19.654.837 lei – sprijin financiar nerambursabil. Anterior acestei modificări legislative, sumele nerambursabile totalizaseră 769.829 lei. Faceți socoteala;

  • Producțiile de film, festivalurile și „manifestările” de gen, cum se numesc în limbajul birocratic al C.N.C., s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, la fel și ONG-urile care le organizează.

Rețeaua „manifestărilor culturale”, care azi fac parte din  „mândria Clujului”, se extinde în toată țara (se observă studiind finanțările de la C.N.C. și Primăria Cluj-Napoca);

Să ne amintim: în ianuarie 2009, când guvernul Emil Boc lua această măsură discriminatorie, în sensul în care punea la adăpost un singur sector media, restul industriei colapsa pe fondul crizei economice globale.

După 2008, vânzările de publicitate în ziare au scăzut cu 50-60%; investițiile în outdoor și radio s-au prăbușit la 70-80% comparativ cu perioada de vârf; iar încasările televiziunilor au scăzut cu 30-40% (estimări din industrie la acel moment).

Cifrele vremii arătau că peste 6.000 de angajați din media din România și-au pierdut locul de muncă în 2009-2010.

Pe scurt: manevra pe O.G.39/2005 a avantajat, din nou, afacerile familiei Giurgiu.

Rețeaua

Ajutat pe parcurs de o presă fie lipsită de vigilență, fie PR-istică, schema de finanțare merge unsă până în zilele noastre. „Avem de-a face cu o adevărată mașinărie de tocat bani publici”, cum o numește un jurnalist din Cluj-Napoca cu care am stat de vorbă pentru acest articol.

Deși mașinăria este posibilă cu legea în mână – modificarea la O.G.39/2005 amintită mai devreme, sub guvernarea lui Emil Boc –  se petrec și ilegalități.

Mai jos, selecții dintr-un raport al Curții de Conturi apărute în presă:

  • „Tudor Giurgiu și-a decontat către firma sa, SC Libra Film Productions SRL, 75.000 de lei din banii alocați de Primăria Cluj-Napoca pentru TIFF, în 2013. Giurgiu primește, în fiecare an, pentru TIFF, suma de 450.000 de lei, cea mai mare finanțare primită de un ONG cultural de la bugetul local”;
  • „Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat (…) alocarea a 1,4 milioane de lei pentru TIFF, deși Camera de Conturi Cluj a considerat că finanțarea din 2015 a fost ilegală (…)”;
  • „Potrivit raportului Camerei de Conturi Cluj pe anul 2015, bugetul Primăriei Cluj-Napoca a fost prejudiciat cu peste 6 milioane de lei, fiind acordate nelegal finanțări nerambursabile unor asociații și fundații, pentru organizarea unor festivaluri cum sunt Untold sau TIFF (…)” ;
  • „O altă firmă de casă a lui Tudor și Oana Giurgiu și-a plătit facturi din banii de la bugetul local. În conturile Hai-Hui Entertainment au ajuns în 2012, de la bugetul local, 22.540 de lei. Banii au fost decontați pentru publicitate și promovare media (…)”;

(surse: Adevărul, Ziare.com, Ziar de Cluj)

Primăria orașului Cluj-Napoca nu a comentat informațiile în urma unei solicitări din 12 noiembrie.

Nereguli la Primăria Cluj-Napoca sesizate de Curtea de Conturi

Ce bate însă la ochi este faptul că, în 2015 de pildă, Primăria din Cluj-Napoca a alocat de două ori mai mulți bani pe evenimentele sociale și culturale (8 milioane de lei) decât pentru spitalele clujene (foto jos).

Acrobația cu valiza

PR-iștii și publicitarii regizează deseori evenimente și întâmplări care par reale, fie ca să atragă atenția publicului asupra unui subiect, fie ca tehnică de persuasiune. Acest termen poartă denumirea de acrobație (stunt, în limba engleză).

Întâmplarea cu țăranul din Teleorman care ar fi găsit pe proprietatea lui o valiză cu documente despre afacerea Tel Drum, iar apoi ar fi căutat un reprezentant al Rise Project din județul Teleorman pentru a i le preda, a fost considerată de unele persoane drept o acrobație de PR.

Este greu de stabilit, din exterior, cum s-au derulat lucrurile în realitate. Cert este că Tudor Giurgiu, pe contul său personal de Facebook, pe de o parte, și pagina filmului Moromeții 2, pe de cealaltă parte, au promovat prompt și generos subiectul de presă Teleormanleaks.

Și tot cert este că articolul Rise Project – lansat cu acest teasing, în jurul unui țăran cu o valiză din Teleorman – a fost publicat cu două zile înainte de premiera Moromeții 2 de la Sala Palatului din București.

Ce a urmat? Producătorii au continuat, în repetate rânduri, să facă asocieri explicite cu Teleormanleaks, prin intermediul etichetărilor, distribuirilor și fotografiilor dedicate (realizate în timpul filmărilor, deci cu câteva luni înainte să apară subiectul de presă). Scena cu Ilie Moromete singur cu valiza, în gara Balaci, nu există în film (foto jos, sursa: Facebook).

Apoi, după premiera de la București, eforturile de promovare s-au concentrat pe județul Teleorman. Se împlinește, astfel, un vis mai vechi al lui Giurgiu din noiembrie 2014 – aflat atunci în plină febră pentru alegerile prezidențiale.

De ce Teleorman? Să fie un județ cu o vastă cultură, care ar garanta un succes de încasări? Sau pentru că – așa cum constataseră americanii, nemții și rușii pe timp de război –, „propaganda prin intermediul cinematografiei este eficientă”?

În loc de răspuns, altă întrebare: cât de onest este activismul lui Tudor Giurgiu pentru Justiție – cheamă la proteste de stradă, promovează anumite investigații de presă, se implică în politică?

Și, mai ales, despre a cui Justiție vorbim: a noastră, a tuturor, sau a sa, personală?

***

© Acest text este protejat de drepturi de autor și nu poate fi copiat – integral sau parțial – , și nici utilizat în vreun fel fără acordul scris al autorului.

Dacă ești jurnalist/publisher, poți prelua ce îți este util în baza unui acord de licențiere de conținut. Scrie-mi aici: contact@larisaghitulescu.ro

La documentarea acestui material a contribuit Cristi Roșu, student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București.

FOTOGRAFII: Fotocopie după manuscrisul romanului „Moromeții” de Marin Preda și panou cu autorul la Muzeul Memorial Marin Preda, din satul Siliștea-Gumești, Teleorman *** Credit foto: arhiva personală.

***

Dacă ai citit până aici înseamnă că ți se pare util ce scriu. Te invit să te numeri printre cititorii mei, pentru a primi articolele pe e-mail. Completează acest scurt formular. Durează mai puțin de un minut.

***

Surse de documentare:

  • Despre utilizarea filmelor în propagandă: Furhammer & Isaksson, 1971, I. Lenin, Collected Works (New York: International Publishers, 1934), Vol. XLII
  • Despre influența mass-media și efecte: “Televizorul, între mersul la câmp și împletitul ciorapilor”, lucrare de licență bazată pe o cercetare media de tip antropologic în satul Siliștea-Gumești, Teleorman, autor: Larisa Ghițulescu (2000)
  • Informații oficiale despre constatarea unor nereguli și utilizarea defectuoasă a banilor publici: Sinteza Raportului Corpului de Control al Prim-ministrului privind verificările efectuate la Centrul Național al Cinematografiei (iunie 2014); Raportul privind finanțele publice locale pe anul 2015 la nivelul județului Cluj; Raportul Comisiei Parlamentare de anchetă privind activitatea Societății Române de Televiziune (SRTV) sub mandatul lui Tudor Giurgiu (2008); Rapoartele de activitate ale S.R.TV. depuse la Parlament pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007;
  • Alte surse instituționale: site-urile C.N.C., Primăria Cluj-Napoca, Parlamentul României, TVR, Sala Palatului;
  • Analize media: Activewatch, Cătălin Tolontan, arhiva personală de articole;
  • Articole de presă și bloguri: Mediafax, Gândul, Hotnews, Adevărul, Evenimentul Zilei, Jurnalul, Ziare.com, Ziar de Cluj, Știrile Pro TV, Digi 24, Andreea Roșca, Iulian Comănescu, Decât o Revistă, Vice;
  • Alte surse: legislație (O.G. 39/2005, Noul Cod Civil), discuții cu persoane din domeniu, jurnaliști, site-uri de specialitate din domeniul cinematografiei, forumuri, Facebook.

***

Despre autor:

  • Larisa Ghițulescu are 20 de ani de experiență în mass-media, organizații publice, private, și pe cont propriu. A lucrat în șapte redacții – divertisment, știri, presă de afaceri. O selecție din arhivă, aici. În prezent este critic de media și analist de falsuri – știri false și făcături.
  • Urmărește industria media din 2002. A fost editor Media & Advertising la Business Review, AdMaker, Business Magazin & Ziarul Financiar, NewsIn și Money Express. Astăzi scrie ocazional despre această industrie, însă documentează situațiile de comunicare de interes public, rezultatele cercetării fiind integrate în munca sa de analist și trainer media specializat în falsuri.
  • Construiește de la zero proiecte pentru echipe, în domeniul educației și jurnalism (ateliere de gândire critică și alfabetizare media).
  • Este licențiată în Jurnalism (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București) și a absolvit un program de Master în Managementul Instituțiilor Mass-Media.

Pe larg, aici.

***

Alte articole de același autor despre industria media & advertising:

Advertising-ul după Lehman Brothers: Șutul în fund, pasul înapoi (2018)

Noaptea publicității: Bine ați venit în industria bullshit-ului (2018)

Faceți campanii pentru copii? Aveți grijă să n-o scrântiți (2017)

Cazul Mc Cann – Rombot: Ce pot învăța marketerii dintr-o făcătură (2017)

Ziua Publicității sau Țara Creioanelor Ieftine (2014)

Mic dicționar de manipulare: Cazul Roșia Montană Gold Corporation (2013)

Rick Thompson, ex-BBC: „Dacă nu ne transformăm, murim cu toții” (2011)

***

Editare ulterioară: Cuvântul lansa a fost înlocuit cu promova „mesajele de campanie ale lui Klaus Iohannis (…)”.

© 2018 Larisa Ghitulescu.