Fie că va coborî viu sau că va fi înghițit de munte, Denis Urubko ne deschide ochii spre o altfel de poveste. A unei specii de alpiniști pe cale de dispariție.

[©Tipul conținutului: editorial]

***

UN LEOPARD PUTERNIC ȘI ÎNFOMETAT este legat de o piatră cu un fir de păr. Brusc, se încordează. Uite-o. Prada pe care o vânează de 15 ani. E aici. Îl ademenește.

Între ei doi se ridică o piramidă uriașă, ascuțită și înaltă de peste 8.000 de metri, în care ba se cască crevase adânci, ba se ridică stânci înghețate. Seracuri cât camioanele de mari și sute de tone de zăpadă stau să se desprindă la vale în orice clipă. Temperaturile extreme îngheață sângele pe loc, iar vânturile furioase mătură oamenii ca pe scame.

Atracția e fatală.

Ochii albăstrui-sticloși ai fiarei se umezesc. Leopardul știe că mai poate vâna doar trei zile. Din martie Prada se va face din nou nevăzută pentru nu-se-știe-cât-timp. Poate pentru totdeauna.

Însă acum, chiar acum, e aici. Apare și dispare din vârful piramidei, ca flashul unei lanterne în beznă.

Simțurile o iau razna. Leopardul ia poziția de atac. Firul de păr e în tensiune, perfect întins; dar rezistă, pentru că tot zbuciumul se petrece în pieptul umflat al prădătorului. Nările i se dilată. Respirația se întețește. Aburii calzi împrăștie mirosuri amestecate, hormoni și sudoare.

„Acum sau deloc”, gândește Leopardul.

Haita lui, de undeva din spatele pietrei de care e legat, îi strigă: „Mai așteaptă”.

Dar Leopardul e lihnit și nervos.

Vârful K2 (8.611m) nu a fost atins iarna. În sezon normal de ascensiuni, ar fi existat între 350-390 de ascensiuni reușite în toată istoria muntelui, spun consemnările.

ȘI A ȚÂȘNIT

 „FĂRĂ A INFORMA CONDUCEREA EXPEDIȚIEI, Denis Urubko a părăsit baza pentru a încerca să atingă vârful K2 înainte de sfârșitul lui februarie. Expediția funcționează în conformitate cu planul, care a prevăzut pregătirea unui atac de vârf la începutul lui martie”, au transmis ieri, din Pakistan, organizatorii expediției poloneze pe K2 (8.611m), zis Muntele Ucigaș.

Polonezii încearcă să îl urce în premieră în condiții extreme de iarnă.

Denis Urubko, alpinist cu triplă cetățenie (rusă, poloneză, italiană) este considerat unul dintre cei mai buni alpiniști din toate timpurile, încă în activitate. Urubko este, așadar, cel mai experimentat și puternic din echipa de 13 polonezi condusă de la bază de Krzysztof Wielicki, 67 de ani, pionier al ascensiunilor de iarnă în Himalaya.

Informațiile care vin dinspre Pakistan și Polonia de ieri încoace – oficiale sau de la porteri și alpiniști care vor să-și păstreze anonimatul –  sunt amestecate.

Cert este că Denis Urubko a țâșnit ieri de lângă cort și s-a făcut nevăzut spre vârful piramidei.

Tensiunea e ridicată și a spart internetul în două.

„MĂ PREOCUPĂ ECHIPA”

PE DE O PARTE, URUBKO ESTE ACUZAT de individualism și egoism, văzut ca un trădător al echipei. Gen: dacă liderul spune că în martie, atunci ar fi trebuit să aștepte asaltul vârfului, în martie. Plus, comentează unii internauți, îi pune în pericol pe cei care ar putea urca după el, în cazul unei situații de salvare.

Ba nu: Urubko are dreptate, spune tabăra cealaltă. El a fost ferm pe poziție și transparent de la bun început. [L-am întrebat pe Denis înainte de expediție când e ținta pentru vârf. „Ultima săptămână din februarie, bineînțeles”, mi-a spus el – și nu doar mie]. Atingerea vârfului în martie pune mai multe probleme – chiar și câteva grade în plus contează (riscul de avalanșe crește). Și mai crede ceva: că o ascensiune în martie este lipsită de valoare, ca premieră, din moment ce iarna se sfârșește, oficial, la final de februarie. Adică peste 3 zile.

Abia acum încep să răzbată cu forță vorbele pe care Wielicki, veteranul și liderul echipei, mi le-a spus cu puțin înainte ca expediția să înceapă: „Mă preocupă echipa”.

În timpul interviului pe care i l-am luat la jumătatea lunii decembrie 2017, în Katowice, Polonia, Wielicki a pronunțat de câteva zeci de ori cuvântul „echipă” – iar asta mi-a atras atenția:

– Ei bine, aveți alpiniști cu reputație în echipă, cățărători de calibru care au personalități puternice. Iată o provocare pentru dvs., ca leader al echipei.

– Așa este. Însă vreau să îi împing pe acești oameni să gândească și să acționeze ca o echipă.

Ceea ce Wielicki a reușit, în mod formidabil, timp de șapte săptămâni. Până ieri.

Krzysztof Wielicki este un pionier al ascensiunilor de iarnă pe munți de 8.000m: Everest, Kangchenjunga, Lhotse – urcați în anii ’80. FOTO: arhiva personală, interviu, decembrie 2017, Katowice

Însă: oricât de dibace ar fi un leader, nu poate ține în lesă prea mult timp un leopard puternic și înfometat cum e Urubko. Iar Wielicki – el însuși celebru pentru ascensiunile sale solitare la limita morții, și prieten al lui Urubko de altfel – nu are cum să nu fi intuit mișcarea.

Ceea ce ridică la fileu o nouă întrebare: de ce n-au mers polonezii pe mâna lui Urubko?

FIRUL DE PĂR. DESPICAT ÎN PATRU

RĂSPUNSUL POATE FI SCOS LA SUPRAFAȚĂ DACĂ SAPI în istoria lor recentă. Trebuie să fie presiunea media și chiar a opiniei publice poloneze, sătulă de vești rele venite dinspre Himalaya. [Mai ales că expediția e finanțată de Guvern, cu scopul precis de a da forță imaginii Poloniei în lume].

Încă e proaspătă vestea morții polonezului Tomasz “Tomek” Mackiewicz pe Nanga Parbat, Pakistan, în prima lună a acestui an. A fost un moment de răscruce pentru polonezii aflați pe K2. Urubko, acuzat de egoism zilele acestea, și-a lăsat baltă propriul obiectiv pe K2 atunci și, însoțit de alți coechipieri, au zburat de urgență cu elicopterul spre Nanga (8.126m). Într-o luptă contracronometru cu muntele, pe timp de noapte, și-a riscat viața ca să o coboare pe Elisabeth Revol, partenera de expediție a polonezului decedat.

Va fi dificil de manageruit expediția asta pe K2”, mi-a spus încă din decembrie un alpinist polonez – în timpul vizitei mele de documentare din Polonia – , cu rugămintea să nu-i public numele. Trauma trăită de polonezi pe Broad Peak în 2013 nu s-a închis cum trebuie, mi-a dat el de înțeles. „Adam a fost atunci ținta multor acuzații, deși comunitatea i-a sărit în apărare”.

Se referă la Adam Bielecki, ai cărui coechipieri polonezi și-au pierdut viața în acea expediție – Tomasz Kowalski (27 de ani) și Maciej Berbeka (58 de ani). „A fost mare scandal în Polonia atunci”.

După Urubko, Adam Bielecki este a doua locomotivă a polonezilor pe K2.

Pe scurt, echipa K2 are în componență câțiva alpiniști remarcabili, puternici și ambițioși, iar psihologia deciziilor e fină. Cât un fir de păr.

  • Gen: se termină iarna la final de februarie, cum spune calendarul oficial? Sau pe 20 martie, potrivit calendarului astronomic pentru emisfera nordică?
  • Sau: poate fi Urubko învinuit pentru plecarea întârziată a echipei spre Pakistan (29 decembrie)? „Denis nu cred că a digerat prea bine decizia asta, el vede o întârziere de o săptămână în calendar”. Iar Denis lucrează cu ochii pe ceas – cum a și demonstrat, de fapt.
  • Sau: Bielecki va mai lua decizii cum îi spune instinctul la fața locului (salvator pentru el, pe Broad Peak)? Sau va acționa constrâns de teama unor noi posibile critici din Polonia?
  • Cum intervine factorul politic în desfășurarea expediției? Posibil să fi sunat careva și de la Guvern, la un moment dat?

„Prea mult sânge polonez înghițit de ghețari de-a lungul istoriei”, îi șopti Îngerul păzitor.

„Dar, alo, nu uita. Doar cu sânge au făcut polonezii istorie, devenind campioni ai ascensiunilor de iarnă în Himalaya, în ciuda vremurilor – când salariul era 20 de dolari și magazinele pustii”, se repezi Drăcușorul.

Câte întrebări, frământări și voci interioare pot încăpea în mintea unui om, tot atâtea posibile răspunsuri – de aici, decizii probabile – pot apărea. Toate-s cumplit de greu de luat, din moment ce răspunsurile nu se obțin cu precizie matematică. În alpinism nu e ca-n fotbal sau tenis, unde lupta se duce pentru puncte, succes, glorie și bani.

La nivelul la care joacă tipii ăștia pe K2, rezervat elitelor – o specie pe cale de dispariție –, lupta se duce pentru onoare și viață. În ordinea asta. Onoare și viață.

Denis Urubko nu împlinise 40 de ani când bifase cam tot ce se putea în alpinismul de elită.

„AȘA-NUMITA GLORIE NU FACE NIMIC PENTRU UN ALPINIST”

URUBKO AR FI URCAT SINGUR SPRE VÂRF pentru că „vrea el toată gloria”, a comentat cineva sâmbătă, pe wall-ul alpinistului Vlad Căpușan, care pare să urmărească subiectul.

Dacă mi-aș permite un singur comentariu pe acest subiect – cunoscându-l personal și destul de bine pe Denis Urubko – atunci acesta ar fi următorul: cu siguranță nu pentru glorie a plecat de unul singur.

Îmi amintesc că acum niște ani l-am întrebat de ce nu se îngrijește de contul de Facebook și de ce nu își face măcar un site ca lumea:

– Blogul tău arată ca naiba. La valoarea ta…, i-am zis.

– La ce-mi trebuie un site „ca lumea”?, mi-a răspuns pe un ton serios, fixându-mi privirea.

A urmat o discuție lungă, cu miez de miez (pe care nu am publicat-o încă).

Ideea, pe scurt, e asta: Urubko nu vede sensul moral al autopromovării; dimpotrivă, critică publicitatea în exces care se face alpinismului:

„Pe munte se moare. Nu toată lumea are discernământ, în special puștimea. Se gândește cineva oare că poate inspirăm pe vreun puști care nu e antrenat, nu se pricepe suficient, dar se avântă într-o chestie și, la un moment dat, moare?”

Cine trebuie să-l știe pe Urubko, îl știe fără să se autopromoveze. Asta e părerea lui, atât de simplu spusă.

Și cine-l știe pe Urubko mai știe că este făcut din același aluat cu rușii Anatoli Boukreev (decedat în 1997), și cu fostul lui partener de coardă, Alexei Bolotov (decedat în 2013), care gândea așa: „Succesul și gloria nu înseamnă nimic. Pentru că așa-numita glorie nu face nimic pentru un alpinist”.

Și cine-l mai cunoaște pe Urubko mai știe că nu trișează, nu fură rezultate și e principial. Dacă pentru el martie nu e iarnă, atunci nu e.

Un principiu care l-ar putea omorî chiar în timp ce scriu aceste rânduri.

De-asta trebuie să fi țâșnit în sus. Singur și înfometat. Dar puternic. Cel mai puternic.

***

UPDATE I 26 febr., 10.00: DENIS URUBKO A COBORÂT și se afla în Tabăra 2 luni dimineața. Acest articol a fost scris și publicat duminică, 25 febr. LE: a ajuns cu bine și în tabăra de bază.
UPDATE II 26 febr, 17.00: ZIUA DECIZIEI: Urubko a încercat vârful, a evaluat, a văzut că nu se poate, a coborât. Sezonul de iarnă este la final, iar o reuşită a vârfului în martie pentru el ar fi obiectiv ratat. Polonezii au spus că vor încerca la început de martie, ceea ce pentru ei ar fi obiectiv atins. Asta dacă vor putea fără Urubko. Aici puteți urmări update-uri din expediție în timp real.
UPDATE III: La începutul lunii martie, polonezii au pus capăt expediției, motivul comunicat fiind condițiile nefavorabile ascensiunii.

***

Pe același subiect: „How To Climb That Killer Mountain in Winter”

DESPRE DENIS URUBKO:

Denis Urubko, 45 de ani, are triplă cetățenie – Rusia, Polonia și Italia.  Este considerat cel mai experimentat și puternic alpinist în activitate. Nu împlinise 40 de ani când bifase cam tot ce se poate în alpinismul de elită:

EXPERT: În deschiderea de rute noi la 8.000 de metri: Broad Peak, fața sudică (2005); Manaslu, coasta nord-estică (2006); Cho-Oyu, fața sud-estică (2009).

PIONIER: În 2010, Urubko a deschis singur o rută nouă pe Lhotse, dinspre flancul sudic al Everestului (pe unde avea în plan să urce Ueli Steck în primăvara lui 2017, când a căzut fatal în timpul unei cățărări libere, stil alpin).

LEOPARDUL: În 1999, Urubko a stabilit un record pentru Proiectul Snow Leopard, cu ascensiunile sale remarcabile pe toate cele cinci vârfuri de 7.000m ale fostei URSS, în doar 42 de zile.

PIOLETUL DE AUR: Multiplu câștigător al Pioletului de Aur, distincția supremă în alpinism.

K2 2014/2015: A organizat o expediție pe K2 în iarna 2014/2015, alături de o echipă mixtă și restrânsă de alpiniști (Rusia, Polonia, Spania), însă autoritățile chineze i-au refuzat accesul pe munte, în ultimul moment (din motive considerate politice).

POVESTEA CONTINUĂ. DUPĂ 15 ANI. Denis Urubko a fost invitat de polonezi să facă parte din această expediție, pentru a continua o poveste din 2002-2003. Expediția de acum 15 ani s-a desfășurat sub conducerea aceluiași Krzysztof Wielicki. Peter Moravsky și Marcin Kaczkan erau ceilalți coechipieri. Denis a atins atunci 7.650m, pe flancul nordic. Dar a abandonat vârful pentru a-l salva pe Marcin, care era gata să moară. Denis și-a lăsat pioletul în apropierea Taberei 4, sperând că se va întoarce după el într-o zi.

IARNA PE K2: Denis crede că, pentru a supraviețui și a putea lucra pe K2 în condiții de iarnă, temperatura nu trebuie să atingă -50 de grade, iar viteza vântului să nu depășească 100km/oră.


K2: ISTORIE, DECESE ȘI LEGENDE

K2 (Pakistan/China), din lanțul Karakoram, este al doilea cel mai înalt munte din lume (8.611m). Este unul dintre cei mai periculoși munți de 8.000m.

MUNTELE UCIGAȘ: Vremea se poate schimba de la o clipă la alta; furtunile au devenit tot mai violente în ultimii ani. Ziua de vârf este și cea mai periculoasă – urcușul este abrupt, extenuant fizic și psihic. Rata de mortalitate pe K2 este 27%.

URCAT PENTRU PRIMA OARĂ: În 1954, de către o echipă din Italia (Lino Lacedelli și Achille Compagnoni), care au folosit aproape toate cele opt tabere stabilite de o echipă americană într-o tentativă anterioară (Pintenul Abruzzi, 1938). S-au înregistrat peste 350 de ascensiuni reușite de atunci, în sezon normal de ascensiuni (unele estimări spun că vârful ar fi fost atins de 390 de ori în istoria muntelui). Poate părea un număr impresionant, dar nu este, în comparație cu cele 8.306 de reușite raportate pe Muntele Everest (8.848m) până în 2017.

PRIMA FEMEIE pe vârful K2 a fost poloneza Wanda Rutkiewicz, în 1986. Ea a coborât teafără, în timp ce alți 13 alpiniști au murit în drumul lor spre bază. A fost unul dintre cele mai tragice episoade din istoria K2.

ANI TRAGICI: 1986 – 13 alpiniști au murit într-o săptămână (o furtună a făcut ravagii pe munte); 2008 – 11 alpiniști au murit după o avalanșă provocată de prăbușirea unui serac.


PROIECTUL POLONEZ (IARNA 2017/2018)

Planul polonezilor de expediție pe K2 (8.611m), zis Muntele Ucigaș, în această iarnă, are anvergura unei campanii militare.

MIZA: Vârful K2 nu a fost atins iarna. Calendarul astronomic pentru emisfera nordică spune că iarna a început pe 21 decembrie 2017 și se încheie pe 20 martie 2018. Dar, oficial, iarna se încheie pe 28 februarie. Potrivit unor relatări din media, organizațiile de profil din Nepal și Pakistan se raportează la calendarul oficial – ca și Denis Urubko.

LEADERSHIP: Krzysztof Wielicki, 67, este un pionier al ascensiunilor de iarnă pe cei mai înalți munți ai lumii: Everest, 1980; Kangchenjunga, 1986; Lhotse, 1988. În sezon normal, Wielicki a urcat toți cei 14 munți de 8.000m ai planetei.

RUTA. Echipa poloneză abordează muntele dinspre Pakistan. Ruta nu era clară la finalul lui 2017, înainte de expediție. “Bănuiesc și sper că vom ajunge la decizia corectă pentru întreaga echipă” – Denis Urubko, pentru acest articol.

ECHIPA: Adam Bielecki; Artur Małek; Dariusz Załuski; Denis Urubko (cetățean al Rusiei, Poloniei și Italiei); Janusz Gołąb (leaderul sportiv oficial); Jarosław Botor; Krzysztof Wielicki (leaderul expediției); Maciej Bedrejczuk; Marcin Kaczkan; Marek Chmielarski; Piotr Tomala; Piotr Snopczynski (Base Camp Manager); Rafał Fronia.

RESURSE: 1 700 kg de echipament; 13 oameni; cca. 100 de porteri; 300 000 de dolari (finanțare de la Guvernul Poloniei); o iarnă cap-coadă;

***

Surse de documentare: Krzysztof Wielicki – interviu 2017; Denis Urubko – interviuri 2014 și 2017; ThoughtCo.; Alan Arnette; The Independent; BBC; The New York Times; Outside; Reuters; un alpinist din Polonia care a dorit să-și păstreze anonimatul; articole de arhivă (ref. Alexei Bolotov, Denis Urubko, alpinismul polonez); The Himalayan Database; The Climb – Anatoli Boukreev; Ascensiuni Alpine (ed.Litera);

FOTOGRAFII: Arhiva personală, arhivă Denis Urubko

***

© Acest text este protejat de drepturi de autor și nu poate fi copiat – integral sau parțial – , și nici utilizat în vreun fel fără acordul scris al autorului.

© 2018 Larisa Ghitulescu.